Sit vs. site
Există de ceva vreme o polemică pe web-ul românesc în legătură cu care dintre cele două variante ar trebui folosită. Tradiţionaliştii susţin că varianta corectă este sit, cuvânt care există deja în limba română, dar care conform dicţionarului are un uşor alt înţeles (vezi aici). Alţii susţin că varianta corectă este site, cuvânt ce ar trebui adoptat cu statutul de neologism. Dar mai sunt şi cei care utilizează varianta sait. Şi nu mă refer aici la manelişti sau la Gigi Becali, ci la vajnicul apărător al limbii române de englezisme, dl. Pruteanu. Apăsaţi aici pentru a merge pe “saitul” domniei sale.
Neapărat trebuie lecturată şi pagina asta. “Clicaţi” pe legătură…
site - e cuvant strain aka americanism
sit - sit arheologic
sait - cuvant roman (normal)
Cuvântul “sait” îmi sună a “furculision”
Păi îţi sună greşit, pentru că “furculision” e o forţare a unui cuvânt dintr-o limbă ca să pară a fi în altă limbă, când cea din urmă AVEA DEJA un cuvânt potrivit. În situaţia noastră, româna NU AVEA cuvânt potrivit. De-aia neologismul e bine-mersi necesar. Şi dacă e importat aşa cum trebuie, va fi românizat, adică scris aşa cum se citeşte, citit aşa cum se scrie: pulover (nu pull-over), tramvai (nu tramway), şezlong (nu chaise-longue), deci sait (nu site), maus (nu mouse), clic (nu click).
am citit părerile voastre şi vă mulţumesc. eram în dilemă şi eu. da, sunt de acord ca în română cuvântul să fie scris cum se aude. deci “sait”.
- sit= hmm, nu sună, apoi cuvântul deja existent spune altceva (menţiona cineva mai sus);
- site= pare un plural de la sita de cernut făină ( o sită două site);
- sait= poate nu prea sună româneşte, dar îl pronunţăm milioane de români aşa “sait”! i-am dat “şecherului” nume românesc, i-am dat “şaibei” nume românesc? da. la fiecare i-am dat un nume în momentul apariţiei pe scenă, deci e normal să-i dăm şi acestui “neologism” o formă românească!
vă salut!
erată: “ştecher” nu “şecher”-am păpat o literă (să nu par analfabetul care îşi dă cu părerea…)
Articolul mai face o greşeală: “trebuie lecturată şi pagina”, după care urmează un link către saitul unui lingvist care ridiculizează verbul inexistent “a lectura” ca pe un apanaj al semidocţilor cu pretenţii.
Nici ridiculizarea, nici folosirea ca mai sus a verbului nu au legătură cu faptul că în alte limbi el există bine-mersi, dar cu sensul de “a prelege”, “a preda”, i.e. activitatea specifică lectorului (universitar), şi anume a celui care _citeşte_altora_. (Semnificativ şi faptul că în engleză acelaşi lector se numeşte “reader”, ca titlu universitar.)