Reality.sys corrupted! Universe halted! Reboot?

Paul Dawson la Internetics Paul Dawson la Internetics

Da ştiu, e “so last week” să scrii despre asta! Chestia e că nu am avut timp până în acest moment, ocupat find cu team building-uri şi cu munca - da! mai şi muncesc, nu doar mă uit în ograda altora - dar mi-am zis că mai bine mai târziu decât niciodată!

Deci (ştim din şcoala generală că orice propoziţie deşteaptă începe cu “deci”), am fost la seminariile Internetics, primele două, prezentate de Paul Dawson, după care m-am plictisit şi am plecat la birou.

Despre Paul Dawson

Paul Dawson e Head of Interactive Media la Conchango, nume foarte greu de pronunţat, dar în acelaşi timp cu greutate pe două continente (EU & America). Tipul are un umor englezesc foarte fin, glumele lui, de multe ori spontane, au adus o notă aparte prezentării, e coerent şi spune lucruri interesante. Pe scurt, m-aş mai duce la alte prezentări ţinute de el!

Despre prezentare

În prezentarea ţinută, Paul Dawson a arătat nişte aplicaţii - gen reader- pentru lecturarea ziarelor în format digital, realizate pe o tehnologie Microsoft, ceva cu Microsoft Presentation sau Foundation sau ceva în genul ăsta, nu-mi e clar cum se implementează, cred că face parte din .NET Framework, pentru mai multe informaţii, documentaţi-vă! Evident era vorba de nişte aplicaţii desktop, fără mare legătură cu web-ul. Dar care, împreună cu noul lansatul Microsoft Silverlight, vor putea fi portate pentru a fi utilizate pe Internet şi vor constitui platforma în care vor fi distribuite ziarele viitorului.

Aici cred că le-a scăpat din vedere faptul că această platformă va primi un mare şut în boaşe de la Google, care nu (prea) va indexa conţinutul. Şi mă îndoiesc că Google va putea fi acuzat de practici neconcurenţiale, că vorba aia, Flash-ul există de ani buni şi nu e indexat corect. Bănuiesc că e clar pentru toată lumea că pentru o publicaţie în format electronic, prezenţa în Google News poate face diferenţa între succes şi faliment. Aşa că trusturile de presă vor trebui să dezvolte două aplicaţii pentru a-şi pune conţinutul online, una bazată pe Silverlight şi o aplicaţie în format HTML. Puţin probabil!

Şi că tot veni vorba de Google, acesta a ţinut în paralel cu seminarul lui Dawson, o conferinţă despre Google Apps, la Crowne Plaza Hotel, care a fost atacată virulent de microsoftişti. Sincer, m-ar fi interesat mai mult conferinţa despre Google Apps…

Şi-au mai dat cu părerea Alin şi Ramona despre acest subiect.

similarposts (presented by Monkey)

Monkey

comments...comments...4comments

  1. AndreiNo Gravatar said:

    Continutul Silverlight e open, adica e XAML. Deci prezentarea aplicatiei in 2 formate se poate face foarte usor cu un singur XSLT gen XAML2HTML (care poate fi acelasi pentru toate aplicatiile). Asta ar fi un avantaj si face chestia aia foarte probabila. Am spus si in prezentarea mea.

    Cat despre prezentarea Google Apps, cred ca toata lumea avea de castigat (ma refer la industrie in general) daca evenimentele nu coincideau.

  2. TudorNo Gravatar said:

    Nu o lua ca pe o ofensă, dar nu am mai stat la prezentarea ta! Oricum, am înţeles că de la alţii care au stat că n-ai mari valenţe de orator!

  3. ViorelNo Gravatar said:
  4. TudorNo Gravatar said:

    You didn’t get my good part!!!

yourReply