Cei 3 magi şi Moş Crăciun…

20 Decembrie 2007, ora 7:30. Profesorul Popescu se dă jos din pat. Azi e ziua cea mare. Trebuie să-şi prezinte experimentul în faţa comisiei de examinare. Viitorul proiectului depinde de această evaluare. Se spală pe dinţi, se rade, se îmbracă. Mecanic. Este concentrat asupra proiectului. Îşi aranjează o şuviţă rebelă pe frunte. Iese din scara blocului şi traversează strada spre parcarea de vis-a-vis.

20 Decembrie 2007, ora 8:15. Prima zi de muncă a lui Sile Postelnicu. Ca şofer de basculantă. E entuziast şi conduce cu viteză. Vrea să-şi impresioneze superiorii. Aşa l-a şcolit tatăl său, Fane Postelnicu, înainte să plece de acasă. Poate totuşi ar fi trebuit să mănânce. Deschide cutia cu mâncare pregătită de mama sa, Leana Postelnicu. Scotoceşte printre roşii să ajungă la un sandviş cu şniţel de pui. Nu este atent la drum. Basculanta îl loveşte violent pe profesorul Popescu, care traversa regulamentar. Acesta moare instantaneu.

20 Decembrie 2007, ora 8:17. Profesorul Popescu se urcă în maşina sa din parcare şi demarează în trombă. Se grăbeşte să ajungă la timp. Ştie că birocraţilor din comisie nu le place să aştepte. Şi proiectul său are nevoie de finanţare. Îşi face rapid calculele în minte. Aparatură nouă, consumabile, salariile a încă doi asistenţi. Poate şi un upgrade la server. Absorbit de gândurile sale, trece pe roşu. Maşina sa este lovită din partea stângă de basculanta condusă regulamentar de Sile Postelnicu. Profesorul Popescu moare în drum spre spital, în ciuda eforturilor medicilor de pe salvare.

20 Decembrie 2007, ora 9:00. Începe experimentul. O particulă subatomică, un electron, urmează să fie accelerat până aproape de viteza luminii. Profesorul Popescu porneşte acceleratorul de particule. Este încrezător în reuşita experimentului. Dar nu ştie că electronul părăseşte pentru câteva miimi de secundă cuva acceleratorului şi călătoreşte în timp şi spaţiu. Se teleportează în viitor şi în trecut. În regiuni îndepărtate ale Universului. În galaxii necunoscute, aflate dincolo de orizontul nostru, de la care lumina nu a avut încă timp să ajungă pe Pământ.

20 Decembrie anul zero era noastră. Timpul necunoscut. Electronul scăpat din acceleratorul profesorului Popescu trece la distanţa de 400 de km de Terra, din direcţia Bethleem spre Nazareth. În jurul particulei, anormalităţile cuantice nasc universuri efemere. Universuri ce există doar câteva intervale Planck. Milioane de Big-Bang-uri urmate de tot atâtea Big Crunch-uri au loc în fiecare secundă. Emisiile aceste explozii subatomice sunt amplificate de atmosfera Pământului, ca o lentilă enormă. Trei învăţaţi le văd şi le interpretează ca semnele prevestitoare ale unei profeţii străvechi. Pleacă, încărcaţi de daruri, să urmeze drumul “stelei căzătoare”, care prevesteşte venirea unui Mesia. Mii de ani mai târziu, exact în această perioadă a anului, se naşte legenda lui Moş Crăciun…

20 Decembrie 1980, ora 8:00. Prima zi de muncă a lui Fane Postelnicu. Ca Moş Crăciun în mall. E entuziast. Vrea să-şi impresioneze superiorii. Aşa l-a şcolit tatăl său, înainte să plece de acasă. Rămâne peste program şi întârzie la prima întâlnire cu Leana. Aceasta se supără pe el şi îi spune că nu mai vrea să-l vadă niciodată. Sile Postelnicu nu se va mai naşte.

20 Decembrie 2007, ora 10:00. Prezentarea s-a înceiat cu succes. Profesorul Popescu, pleacă acasă, mulţumit de decizia comisiei. Fără să fie conştient de pericolul pe lânga care a trecut. Dar, undeva, ascuns în desişul de fluctuaţii cuantice şi vibraţii ale superstring-urilor, în câteva din infinitatea de universuri posibile, Sile Postelnicu stă la pândă…