Principiul incertitudinii şi sesiunea de examene
O analiză a sesiunii de examene din punct de vedere al mecanicii cuantice.
Probabil că cei mai deştepţi dintre voi au auzit de principiul incertitudinii al lui Heisenberg. Dacă nu, google it! În mare, acest principiu spune că nu putem şti cu certitudine toate dimensiunile unei particule, deoarece atunci când aceste dimensiuni sunt măsurate, valorile lor sunt modificate de prezenţa observatorului. Adică, şi mai pe româneşte, când măsori ceva, rezultatul nu este cel corect, deoarece dimensiunile obiectului au fost modificate în momentul măsurării. Asta spune fizica cuantică!
Problema apare în altă parte: când profesorul îmi dă examen, practic, el îmi măsoară cantitatea de cunoştiinţe pe care o am la materia respectivă. Iar în conformitate cu principiul sus menţionat, prezenţa lui, ca observator, alterează rezultatul. Deci eu, de fapt, meritam să trec…
PS: n-am picat nici un examen, dar am o uşoară premoniţie!


Join the club…
Daca tu meritai sa treci, iar profesorul prin examinare a modificat starea de fapt, si te-a tampit, da. Daca asta este adevarat, atunci :
1. Erai geniu in gradinita, daca dupa atatea examene inca mai faci fata!
2. Las-o balta cu scoala cat mai poti!!!
3. Dupa fiecare conversatie cu o entitate straina tie, fa un auto-control rapid. Vezi ce s-a pierdut
P.S. Postul meu cum te-a afectat?
Comentariul tău nu m-a afectat pe mine. Pentru că tu nu mă observi pe mine (sper!) ci observi mesajul iniţial. Iar acesta a fost afectat - în urma acţiunii tale - prin incrementarea indicelui ce reprezintă numărul de vizitatori în sistemul Google Analytics
Arghhh…
Eh, omul cât trăieşte învaţă…