Reality.sys corrupted! Universe halted! Reboot?

Ora de religie sau cum să introduci prostia în programa şcolară Ora de religie sau cum să introduci prostia în programa şcolară

Nici bine nu s-a instalat în tron patriarhul ăsta nou şi deja a comis-o. Chiar, el de ce nu e PreaFericit? Oricum nu contează. După cum spuneam, abia a fost numit în funcţie şi a început să vomite în presă: Nu vrem liceu fără Dumnezeu. Comunicat prin care cere reintroducerea Religiei în programa şcolară. Adică pe lângă fizică, chimie, matematică, în şcoli să se predea şi prostia. Pe bune! Studiul religiei îi face pe oameni proşti. Dar foarte proşti. Pe unii i-a făcut atât de proşti, încât au ajuns să ia Biblia ca atare şi să creadă că Pământul a fost creat de Dumnezeu acum 6000 şi ceva de ani, iar pentru o scurtă perioadă, oamenii şi dinozaurii au trăit fericiţi împreună, ca în Familia Flinstone. Până când, din greşeală, dinozaurii au căzut de pe marginea Pământului.

Ca să vă faceţi o idee despre cât de proşti ajung unii de la religie:

…şi o clarificare din Family Guy:

Petarded

Dar bărbosul patriarh nu se opreşte aici şi continuă să vomite de la balconul patriarhiei în urechile “celor mulţi”:

Nu putem inlocui niciodata valorile constante ale Religiei cu modele efemere ale umanismului autosuficient si antireligios.

Nu ştiţi care sunt modele şi valorile umanismului efemer? Le găsiţi aici. Credeţi că ştiţi valorile creştine şi religioase? Înseamnă că nu aţi citit bine Biblia. Vă recomand mai ales Leviticul (A treia carte a lui Moise). Dacă nu aveţi timp/chef să lecturaţi Biblia, aveţi aici nişte citate scurte, pline de valori creştine şi religioase:

Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:

“Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morţii: poporul băştinaş să-l ucidă cu pietre.

Şi Eu Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat din copiii săi lui Moloh, ca să întineze locaşul Meu cel sfânt şi să necinstească numele Meu cel sfânt.

Iar dacă poporul băştinaş îşi va închide ochii săi asupra omului aceluia, când va da din copiii săi lui Moloh

Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi împotriva neamului lui şi-l voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce fac desfrânări asemenea lui, desfrânând după Moloh.

Clar aş vrea să trăiesc într-o asemenea societate, îmi pare rău că nu m-am născut la 1400 în Spania, să mă fac inchizitor…

Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.

Arsul pe rug, o altă îndeletnicire creştinească, legată strâns de istoria Europei. Mai ales prin Evul Mediu.

Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.

Sunt curios dacă Dumnezeu rezolvă asta singur sau merge popa din uşă în uşă să vadă ce şi cum?

Nu e suficient? O altă mostră de morală creştină este cartea următoare a Bibliei, Deuteronomul:

De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui,

Şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;

Şi ţi se va vesti şi vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi de se va adeveri aceasta şi se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,

Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.

Îmi scapă partea cu iertarea şi iubirea aproapelui…

Cel osândit la moarte să moară după spusele a doi sau trei martori; iar pe spusa unui singur martor să nu fie osândit nimeni la moarte.

Nu era mai simplu să aplice Dumnezeu din prima dreptatea divină? Oricum le ştie pe toate…

Când te vei apropia de cetate ca s-o cuprinzi, fă-i îndemnare de pace.

De se va învoi să primească pacea cu tine şi-ţi va deschide porţile, atunci tot poporul ce se va găsi în ea îţi va plăti bir şi-ţi va sluji.

Iar de nu se va învoi cu tine la pace şi va duce război cu tine, atunci s-o înconjuri.

Şi când Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea.

Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână.

Aşa să faci cu toate cetăţile care sunt foarte departe de tine şi care nu sunt din cetăţile popoarelor acestora.

Iar în cetăţile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă în stăpânire, să nu laşi în viaţă nici un suflet;

Ci să-i dai blestemului: pe Hetei şi pe Amorei, pe Canaanei şi Ferezei, pe Hevei, pe Iebusei şi pe Gherghesei, precum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău,

Ca să nu vă înveţe aceia să faceţi aceleaşi urâciuni pe care le-au făcut ei pentru dumnezeii lor şi ca să nu greşiţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru.

De veţi ţine multă vreme înconjurată vreo cetate, ca s-o cuprinzi şi s-o iei, să nu strici pomii ei cu securea, ci să te hrăneşti din ei şi să nu-i dobori la pământ. Copacul de pe câmp este el oare om ca să se ascundă de tine după întăritură?

Iar copacii pe care-i ştii că nu-ţi aduc nimic de hrană poţi să-i strici şi să-i tai, ca să-ţi faci întărituri împotriva cetăţii care poartă cu tine război, până o vei supune”.

Am încercat iar să găsesc partea cu iubirea aproapelui sau cu iertarea, dar mie textul ăsta îmi sună mai degrabă a genocid şi crime împotriva umanităţii. Poate nu sunt suficient de matur încât să înţeleg Biblia…

Şi asta se vrea predat în şcoală! Cu titlul de valori creştine. Când peste tot în lume sunt promovate valori ca toleranţa şi nediscriminarea, noi, românii, începem îndoctrinarea religioasă! Pentru toţi creştinii convinşi, nu vreţi voi să vă duceţi undeva şi să faceţi tot posibilul să vă vedeţi mai repede cu Dumnezeu? Dacă tot vă place aşa mult de El? Şi să ne lăsaţi pe noi păcătoşii umanişti cu valorile noastre efemere…

similarposts (presented by Monkey)

Monkey

comments...comments...64comments

  1. RaduNo Gravatar said:

    Mda… Mâine te vei trezi că pseudoPreaFericitul nu va mai vrea să audă în ţară de 01101001011000010010000001110000011101010110110001100001(2) că e arma diavolului… Oricum, va fi distractivă faza cu pietrele. :)

  2. RaduNo Gravatar said:

    Pe de altă parte toate asiaticele vor fi în Iad, în cazul absurd în care acesta ar exista. :D

  3. ViorelNo Gravatar said:

    Deşi eram în temă cu idioţeniile, la partea video am râs copios. Restul e istorie. Şi vezi bine că biserica ştie pe cine să se bazeze în timpuri grele. :D

  4. TudorNo Gravatar said:
  5. IskanderNo Gravatar said:

    Foarte fain mesajul tau (vezi ca primul film nu mai ruleaza).

    Biblia e la fel de bashita ca si fratele ei, Coranul. Nici una nici alta nu e mai breaza, ambele se justificau pe vremuri, insa dupa anul ala zero nu fac decat sa inrobeasca si invrajbeasca minti si popoare.

    Nu ne recomanda cineva o versiune actualizata a acestor doua carti cu povesti?

  6. TudorNo Gravatar said:

    Ba da! Originea Speciilor…

  7. ViorelNo Gravatar said:

    La al doilea film ar trebui sa facă Laura Andreşan o parodie. If you know what I mean. :D

  8. TudorNo Gravatar said:

    Vio> http://www.youtube.com/watch?v=RXfAduDQpn0 - se vede că e doar un truc ieftin

  9. MihaiNo Gravatar said:

    Vezi ca te sapa google si-ti baga reclame pro-fantoma :

    “Viata lui Iisus
    Dovezi din viata lui Iisus care arata ca are sens sa crezi” =>
    http://www.everystudent.ro/a/d.....XgodXWfHzQ

    si a doua

    “Ultima Chemare inaintea revenirii Domnului Isus Hrisos” =>
    http://86.125.63.19/

    Pe de alta parte e vestea buna e ca am dat click pe ele si iti vei primi argintii :)

  10. CristiNo Gravatar said:

    E dreptul oricui sa “aleaga” in ce/ daca crede, ar fi intradevar grav daca s-ar propune obligativitatea unei anumite directii.Citat din acelasi articol: “Insa, pentru ca Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Romana respinge orice forma de presiune prin care elevii sunt obligati sa urmeze orele de Religie sau sa participe la slujbe si manifestari religioase.”

    Intradevar sunt “zealots” care propun semi demonstratii, semi argumente cel putin puerile, pe post de dovezi dar asta e cu totu alta problema.

  11. TudorNo Gravatar said:

    Cristi> religia nu trebuie predată în şcoală. În primul rând că nu pot fi acoperite toate confesiunile, de exemplu nu cred că găseşti profesori de scientologie sau hinduism, şi-n al doilea rând, locul credinţelor nefondate nu e în şcoală. Plus că elevii vor fi bulversaţi cu informaţii contradictorii: la biologie le spune că viaţa a evoluat pe parcursul mai multor milioane de ani, la geografie la spune că munţii de cutare s-au format acum câteva zeci de mii de ani, de glaciaţiuni, etc. şi după care vine religia, unde le spune că totul a fost creat de Dumnezeu acum 6000 de ani, exact cum e în prezent…

  12. CristiNo Gravatar said:

    Unu la mana, este voba de optionale.
    Doi la mana, unde ar fi political correctness-ul? Ce drept moral ar avea cineva sa interzica o directie de dezvoltare sau alta atata timp cat ambele sunt conforme cu societatea contemporana(moral si legal). Binele individului este individual.
    E clar tu consideri ca evolutionismul este abordarea corecta, te deranjeaza cumva ca altul considera creationismul? (Cat timp nu vine si iti impune punctul lui de vedere? Iar aici e vb de a impune punctul de vedere evolutionist ca singura teorie.)

    Desi imi propusesem sa evit aceasta tema, de ce dai exemple doar din vechiul testament?

  13. CristiNo Gravatar said:

    Ca si in stiinta ideile evolueaza.

  14. TudorNo Gravatar said:

    Cristi, problema e mai profundă decât o vezi tu. De exemplu, dacă din 30 de copii unul singur e budist, ce se va întâmpla cu el? E clar că liceul nu va angaja un profesor de religie budist - presupunând că ar găsi aşa ceva - doar pentru un singur elev. Aşa că mai rămân două soluţii, una ar fi ca elevul să plece acasă sau să vină mai târziu la şcoală, neviabilă dacă ora de religie nu este prima sau ultima, sau să stea în sala de clasă şi să asiste pasiv la ora de religie a unei alte confesiuni. Conform regulamentelor de ordine interioară, elevii nu pot fi lăsaţi să se plimbe pe coridoarele liceului în timpul orelor. Aşa că el va fi obligat să asiste la o oră de religie care contravine părerilor sale religioase. Unde mai e “politically correctness”-ul în situaţia asta? Religia în şcoli nu este decât o metodă mascată de a impune religia majoritară. D-aia e şi susţinută cu ardoare de ortodocşi. Că ei sunt majoritari. Nu o să vezi celelalte culte religioase cerând ore de religie…

    Evoluţionismul este o teorie ştiinţifică. Există date empirice care o atestă, ca fosile, bacterii care se adaptează şi devin imune la antibiotice. Medicina noastră se bazează pe conceptele evoluţioniste. Vezi că între “teorie ştiinţifică” şi “ipoteză ştiinţifică” e o mare diferenţă

    Creaţionismul pe de altă parte este la fel de ştiinţific ca şi datul în bobi. Nu există date empirice care să-i ateste veridicitatea, nu există experimente posibile care să-i verifice veridicitatea, şi aşa mai departe.
    Creaţinismul - sau Intelligent Design cum e denumit mai nou - nu poate fi acceptat ca o teorie ştiinţifică şi predat ca atare. E ca şi cum ai preda Astrologia ca alternativă la Astronomie, sau ai avea în şcoli pe lângă laboratoarele de fizică şi chimie şi unele de alchimie, în care elevii să înveţe despre Piatra Filosofală.
    Ţine minte totuşi, că eu nu cer interzicerea totală a religiei, ci doar scoaterea ei din şcoli. Cred în dreptul fiecărui părinte de a-şi educa odrasla cum crede de cuviinţă. D-asta în ţările civilizate nu se face religie în şcoală, dar există “Sunday school”, şi copii sunt duşi Duminica la parohia de care aparţin spre a fi şcoliţi de preot/pastor/imam/whatever în tainele cultului respectiv. Mi se pare mult mai normal ca părinţii să-şi ducă copii la biserică, dacă chiar vor ca aceştia să fie şcoliţi în tainele cultului creştin, decât să impui religia ca disciplină obligatorie de studiu.

  15. dumnezeueateuNo Gravatar said:

    Hello.
    Pe mine ma mira o chestie. Ca Daniel si Anania sunt ca Tariceanu si Geoana. Se scuipa de ochii lumi si se inteleg in secret.
    Am eu un articol cu link catre ce a spus Anania acum 2 saptamani: http://dumnezeueateu.wordpress.....arificare/
    Anania e un batran inrait, Daniel e versat si scolit si macar stie sa faca referiri la lege, la istorie si traditii. Doar titlul e penibil si cred ca nu-i apartine. Ai vazut ce delicat spunea de fiecare data regimul comunist ateu de parca sunt legate strans una de alta?

  16. CristiNo Gravatar said:

    :)) Mai, nu e vb de impunere e vb de optional. Ai dreptate cu probabilitatea de a gasi profesor de budism, insa pe un principiu asemanator ar trebui interzise orele de limbi straine pentru ca sunt slabe sanse sa gasesti un profesor de Sango si ce te faci daca unu din elevi vrea sa studieze aceasta limba??
    In alta ordine de idei, fizica Newtoniana explica tot ce cunoastem? Nu, dar asta nu inseamna ca lipseste din programa. Exista o teorie care explica tot ce observam? Inca nu. Observam tot ce “exista”? Probabil ca nu. Dar asta nu ne impiedica sa invatam in scoala o serie de teorii care sunt foarte probabil cazuri particulare, aplicabile doar in anumite modele ale “realitatii”. (Recunosti ca tot ce se discuta la fizica se discuta pe cate un model).
    Tot empiric au ajuns si grecii la ideea ca pamantul e plat, conform modelului lor , aceasta ipoteza era verificata. Dar asta nu inseamna ca era adevarat nu?
    Si din moment ce in scoala nu se invata nimic absolut ci doar relativ la cate un model, de ce sa excluzi fortat modelul propus de religie si teoriile dezvoltate pe acest model?
    Lasa-l optional, fiind optional va fi la sfarsitul sau la inceputul programului si cine vrea vine cine nu, nu.

  17. CristiNo Gravatar said:

    Revenind insa la ideea postului, intr-o oarecare masura iti dau dreptate, exista modele (de exemplu cel francez) in care nu numai orele de religie sunt interzise ci si afisarea de simboluri religioase (cruciulite la gat, hijab, zvastici etc.) Asta intradevar este political correctness pana la cap. Insa motivatia din spate este ca ar defavoriza practicantii altor religii sau ar putea duce la conflicte, asta imi pare un motiv ok.
    Insa motivatia din post este alta si nu are nimic de a face cu political correctness. La inceput tu sustii si incerci sa argumentezi ca religia “prosteste” iar demonstratia ta se refera la un individ, pentru generalizarea pe care vrei sa o faci iti mai trebuie pasul de inductie.

  18. TudorNo Gravatar said:

    Paralela religie / sango e cam penibilă. Există ceea ce se numeşte Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în care, printre altele e garantat dreptul la libertate de conştiinţă. Această prevedere este preluată în constituţiile mai multor ţări. Evident nu se aplică şi în ţări fundamentaliste, ca Iran, Irak şi aşa mai departe, unde religia îşi face de cap iar viaţa umană n-are cine ştie ce valoare, ci doar în ţările civilizate. Aşa că nu-mi poţi impune mie credinţele tale nefondate cu forţa. E ilegal. Pe de altă parte, studiul unei limbi străine nu poate contraveni credinţelor personale ale cuiva, de regulă în programă sunt introduse limbi de circulaţie internaţională, care să te ajute să te descurci dacă pleci de exemplu în Singapore.
    Şi da! Îmi susţin mai departe ideea că religia prosteşte. Şi observ cu tristeţe că te duci prea des la biserică. Deja nu mai faci diferenţa între ştiinţă şi religie. Explică-mi te rog care sunt diferenţele fundamentale dintre modelul “ştiinţific” propus de religie şi cel propus de Astrologie. Hai să predăm şi Astrologia în şcoală!
    Religia îi face pe oameni proşti! Şi este nocivă, prin promisiunea vieţii de apoi, devalorizează viaţa de dinainte de viaţa de apoi. Predăm religia în şcoli şi după aia stăm şi ne mirăm cum de în secolul 21 Corogeanu o omoară pe tipa în timpul unei ceremonii de exorcizare sau că unii oameni îşi dezgroapă morţii, le scot inima, o ard, amestecă cenuşa cu ţuică şi o beau.

  19. CristiNo Gravatar said:

    1) mai deja m-am plictisit, e a patra oara cand trebuie sa punctez e orba de un optional nu de obligativitate, dreptul tau la libertatea constiintei e in continuare valid,
    2) paralela cu limba straina era tocmai pentru a sublinia ca observatia cu budismul desi valida poate fi considerata pe langa subiect, poate nu gasesc profesor de budism dar am profesor de crestinism si uite il pun la treaba, daca vrei il asculti daca nu, nu
    3)imi e tarsa sa caut un exemplu inca care a si murit un om dar ce zici de cazul ciomu? medic , om de stiinta, si tot s-a apucat sa il mutileze pe ala , ce mentionezi sunt cazuri rare, deviatii care pot aparea si apar atat in contextul stiintei cat si al religiei
    4) cel cu strigoiul nu are legatura nici cu stiinta nici cu religia
    5) in state, institutie de invatamant superior dedicata astrologiei (autorizata ca atare) http://kepler.edu/main/index…Itemid=30
    mai mult ca sigur se poate gasi un exemplu mai bun dar mi-a fost cam lene sa caut

  20. TudorNo Gravatar said:

    1. termenul de “opţional” e relativ, ţi-am explicat deja, elevii nu pot fi trimişi acasă dacă ora de religie nu este strict la începutul sau la sfârşitul programului, şi vor fi obligaţi să asiste la ora de religie. Been there, done that, vorbesc din experienţă! Nu e mult mai simplu ca cine vrea religie să se ducă la biserică?
    2. paralela cu limba străină a fost/este/va rămâne penibilă. Nu are nici o legătură cu subiectul discutat, este doar o greşeală de logică numită False_analogy, dle. inginer :P
    3. faptul că există şi nebuni care au reuşit să treacă printr-un sistem de învăţământ corupt ca cel românesc nu are relevanţă pentru discuţia în cauză. Este un caz singular, condamnat de comunitatea medicală. Iar ai comis un “false analogy”.
    4. cazul cu strigoiul are legătură foarte clară cu religia şi superstiţiile. Oamenii respectivi au fost învăţaţi să caute explicaţii în supranatural pentru orice. Pentru ei BigBang-ul şi abiogeneza sunt egale cu Facerea Lumii, cred în draci, sfinţi, duhuri necurate, Satana şi toate celelalte orătănii biblice. Aşa că strigoii nu sunt decât următorul pas logic pentru ei, într-o direcţie în care au fost îndoctrinaţi. De ce crezi că strigoii apar de regulă în comunităţi mici, izolate, unde lumea ascultă ce zice popa şi nu prea are acces la informaţie? De ce nu apar strigoi la decernarea premiilor Nobel? Că la câţi oameni au fost ucişi de dinamită de-a lungul timpului, s-ar găsi două trei suflete supărate să mişte scaune p-acolo…
    5. la facultatea aia se studiază “Master of Arts in: Eastern and Western Traditions The History, Philosophy and Transmission of Astrology”, adică astrologia ca superstiţie şi tradiţie, nu ca ştiinţă. Deci tot nu mi-ai răspuns la o întrebare simplă: este sau nu astrologia o ştiinţă? Şi mai departe, care este diferenţa dintre astrologie şi creaţionism?

  21. iuliuxNo Gravatar said:

    ma, religia nu e prostie… sau tu din punctul cui de vedere spui ca e prostie?
    Religia e cea mai buna si puternica metoda de manipulare, de moderare a populatiei si de ce nu de imbogatire… spunea cineva: “dumnezeu este atotputernic, poate crea orice, dar are o mica problema cu banii”.
    Iar religia din liceu e o pauza de masa mai mare…

  22. TudorNo Gravatar said:

    Religia este o prostie din punctul meu de vedere. Evident. Nu o pot percepe din punctul altcuiva de vedere. Sunt perfect de acord cu tine că din punctul de vedere al preotului e o afacere înfloritoare, şi merită nişte investiţii in “the youth market”.
    Dar, judecând la rece, religia nu este decât o înşelătorie, iar între clerici, bioenergeticieni sau tarotişti, eu nu văd nici o diferenţă…

  23. iuliuxNo Gravatar said:

    you got a good point there… intre biserica si bioenergie e diferenta urmatoare: in biserica daca nu crezi, esit ciudat, eretic, dar in bioenergii daca crezi esti ciudatul
    sa nu se inteleaga ca sunt pro-bioenergie… nu cred in niciuna (ma rog, in situatii dificile cred ca toti credem in dumnezeu)

  24. timonNo Gravatar said:

    ma doare sufletul sa vad ca s-a adunat o gramda de ignoranti si pe alocuri inculti.
    1. Scriptura nu spune despre coexitenta a omului cu dinozaurii.
    2. zilele facerii pot fi considerate ca etape ale evolutiei speciilor.
    3. omul este creat la sfarsit in ziua a 6-a este ultima dintre creaturi inzestrata cu libertate(de a numi si cuvantul lui Dumnezeu basit).
    Stiti ce e clar atacati, ponegriti si criticati un om de o cultura enciclopedica , ma refer la omul Daniel care este si patriarh al BOR.
    4. prin cuvintele jignitoare incercati sa explicati lipsa voastra totalal de a studia si nu neaparat religia aceeasi atitudine sunt sigur ca o aveti fata de toate obiectele.
    5. Din pacate traim in perioada in care prostia si mediocritatea sunt ridicate la nivel de religie si acestea incearca sa doboare perfectiunea.

  25. RaduNo Gravatar said:

    Pentru că toţi filoZofii ca tine sunt incoerenţi înclin să cred că Tudor are dreptate. Şi acum, dacă tot eşti tu deştept şi noi mediocri, zi-ne, te rog frumos, cine a fost Noe şi ce a cărat el pe arcă. Asta ar fi doar una dintre incoerenţele religiei…
    Partea a doua pentru tine: mesopotamienii descoperiseră curentul electric acum aproximativ 6000 de ani, cam când estimează biblia ta că a apărut Pământul. Brusc ei au dispărut şi odată cu ei şi curentul electric pentru ca omul să trăiască în beznă până când un băiat deştept ca Edison a pus un fir între alte 2 fire (adică a făcut primul bec). Nu crezi că e cam trasă de păr partea cu Iisus care face minuni? În ceea ce mă priveşte, şi David Blaine face minuni… Dar totuşi biblia ta ne prezenta nişte oameni primitivi… Oare de ce?!

  26. TudorNo Gravatar said:

    timon> patriarhul Daniel e la fel de cult ca un alt mare gânditor creştin, cunoscut ca Petre Puţea. Nu e decât un şarlatan care locuieşte în palate plătite de oameni cu inteligenţă mediocră - ca tine - în schimbul iertării şi mântuirii…

  27. lucianNo Gravatar said:

    @cristi - “Tot empiric au ajuns si grecii la ideea ca pamantul e plat, conform modelului lor , aceasta ipoteza era verificata. Dar asta nu inseamna ca era adevarat nu?”.
    Grecii stiau ca Pamantul e sferic, si stiau destul de multe si despre alte corpuri din Univers. Aristarh propusese chiar modelul heliocentric, care n-a fost insa acceptat de ceilalti la acea vreme. De altfel, tot ei calculasera primii lungimea unui meridian terestru (respectiv, dimensiunile Pamantului), iar calculul e destul de exact. Dimpotriva, credinta ca pamantul este plat, sau ca sta pe elefanti si broaste testoase are origine mitologica sau religioasa. In general, dezvoltarea astronomiei si a altor stiinte in evul mediu a fost franata de dogmatica religioasa, astfel ca recuperarea cunostintelor din antichitate s-a facut foarte greu si inca si cu sacrificii.

  28. iuliuxNo Gravatar said:

    http://skepticsannotatedbible.com/
    pentru cine e interesat

  29. CristiNo Gravatar said:

    @lucian ai dreptate, substitui ideea de pamant plat cu modelul geocentric, “Belief in this system was common in ancient Greece. ” (wikipedia dixit)

  30. lucianNo Gravatar said:

    @cristi - de fapt, grecii credeau ca pamantul e centrul universului, in ciuda dovezilor pe care le aveau ca nu ar fi asa (dintr-o idee preconceputa, probabil tot de ordin mitologic). si inca nici nu toti grecii. datele lor empirice le indicau alt model decat cel geocentric.
    biblia nu ofera un model stiintific. mai mult, datele empirice ne arata ca multe din cele ce se spun in biblie sunt false si e foarte putin probabil ca asta sa se schimbe, din moment ce toate noile teorii le inglobeaza pe cele vechi, iar “dpdv stiitific”, biblia esueaza chiar la unele dintre cele mai simple teorii.
    poti sa dai o viziune moderna asupra religiei, daca o privesti ca pe o metafora si mai revizuiesti din ea - de exemplu, dintre ideile expuse de tudor. daca tot e sa fie predata religia in scoala, cel mai bine ar fi sa se faca studii comparative intre diverse religii si paralele dintre morala si modelele sociale propuse de acestea si necesitatile societatii de azi. cred ca ar fi mult mai util, dar putin probabil, mai ales ca nici nu sunt suficiente cadre competente.

  31. Religia şi prostia :: Religia îi face pe oameni proşti | Tudor Barbu's Blog said:

    […] spus că religia îi face pe oameni proşti şi am fost criticat pentru asta. Eh, uitaţi şi dovezi empirice care să-mi ateste ipoteza. O […]

  32. MihaiNo Gravatar said:

    Scrierile biblice sunt foarte vechi, pentru nivelul de intelegere al acelor vremuri, dar chiar si asa cei interesati pot gasi informatii utile pentru un comportament bun intre oameni, mai ales din “Noul Testament”.

    Noi, oamenii care traim acum, datoram in mare masura supravietuirea / evolutia noastra si efectelor benefice ale credintei in Dumnezeu (fapte bune fara fapte rele etc. nu intru in detalii).

    Dumnezeu este perfectiunea spre care tindem!

    Aflati mai multe despre evolutia oamenilor pe linkul asociat comentariului meu.

  33. PCHNo Gravatar said:

    textele pe care tu le citezi cu mare sirg stiintific sunt pre-crestine, ele apartinind vechiului testament. crestinismul a inceput cu cristos, deci cartea crestinismului este noul testament. sigur, tu vei spune, conform dogmei crestine, cristosul este tot una cu tatal, adica tot una cu cel care a inspirat toate aceste texte de mai sus. numai ca pt a te avinta in asemenea argumentatii poate ar trebui sa studiezi mai bine si biblia, si teoriile evolutionista si creationista, si teoriile alternative ale istoriei vechi a pamintului. cu discursuri simpliste de clasa a 2a nu poti dovedi nimic.

  34. LukosNo Gravatar said:

    Fratilor ma rog pentru voi…sper ca Dumnezeu cel hulit de voi va va da mintea cea mai de pe urma. In rest …tratament placut la Sapoca….Sunteti jalnici.

  35. TudorNo Gravatar said:

    PCH> sunt texte din Biblia Ortodoxă, nu din manuscrise precreştine…

  36. PCHNo Gravatar said:

    Tudor
    stiu ca sunt texte din biblia ortodoxa, insa biblia e impartita in 2: vechiul testament - cartile scrise inainte de mesia; si noul testament - adica cartile scrise dupa cristos. crestinismul este fondat de cristos si revelat de noul testament. vechiul testament nu poate fi, teoretic, bagat la texte crestine, desi ele fac parte din biblie - pt ca atunci cind au fost scrise crestinismul pur si simplu nu exista.

  37. Despre creştinism :: Religii monoteiste şi multiteiste | Tudor Barbu's Blog said:

    […] discuţie avută aici, userul care se identifică doar ca PCH a spus următoarele: vechiul testament nu poate fi, […]

  38. mobile9No Gravatar said:

    eu cred ca cel care a scris e tampit domle….nu a auzit de legile termodinamici si legile biogenezei…..eu cred ca prea multa stiinta tampeste,exemplu si autorul articolului….doomle ,esti un indobitocit de stiinta intr-un asa hal……

  39. dorinteodorNo Gravatar said:

    tudore,
    crestinismul a fost facut de europeni, pentru europeni. vechiul testament a fost atasat cam artificial noului testament, pentru a exista o justificare a noului testament intr-o scriere deja “sfinta”. comportamentul crestinilor nu a fost niciodata bazat pe vechiul testament. totusi, crimele in numele domnului, arderile pe rug, scrierile interzise, multimea de interdictii dupa ce crestinismul a ajuns “religie oficiala”, toate sint o creatie pur europeana nu totdeauna justificata in biblie. insa comportamentul islamicilor este mai aproape de spiritul vechiul testament. ceea ce zice ca spiritul unui mediu cultural va determina religia efectiva, indiferent care este scrierea pe care se bazeaza acea religie.

    ceea ce am spus mai sus nu va fi niciodata recunoscut, in mod oficial, de biserica dar biserica actioneaza in baza acestor idei. un mod indirect de a recunoste ca biblia nu este totul, este dat de importanta deosebita a traditiilor (egale ca importanta cu dogma) in biserica catolica si ortiodoxa….

  40. NicuNo Gravatar said:

    Frate cat de retardata e “demonstratia” din primul video, cu peanut butter. Idiot mai mare nu am vazut, si se mai da si “engineer and author”.

    As vrea sa adaug ceva la dezbaterea dintre Cristi si Tudor: chiar daca foarte multe dintre teoriile stiintifice s-au dovedit inexacte de-a lungul timpului, asta s-a intamplat pentru ca nu aveau la momentul respectiv la toate “datele”. Insa, stiinta a recunoscut intotdeauna faptul ca o teorie poate fi inlocuita de o alta care explica mai bine observatiile. Daca se vor gasi dovezi clare ca Dumnezeu exista, stiinta cu siguranta va accepta acest lucru. Singura chestie e ca nu sunt, toate asa-zisele dovezi sunt niste inchipuiri puse cap la cap pentru prostirea maselor.

    Ideea esentiala aici este ca religia nu se bazeaza pe fapte, pe observatii, pe logica. Religia spune: crede si nu cerceta! Pe cand, majoritatea teoriilor stiintifice pot fi verificate over and over again, iar daca se dovedeste ca nu pot explica anumite observatii, ele sunt completate. Teoria lui Newton nu s-a dovedit falsa per se, ci doar prea particulara.

    Din cauza asta, cred eu ca are dreptate Tudor, si ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care gandesc critic fara sa ia de bune toate bullshiturile altora. Pentru cei interesati si care nu au vazut asta deja, http://www.zeitgeistthemovie.com
    foarte tare, are 2 ore dar merita.

  41. g0getitNo Gravatar said:

    Cred ca merita citit Richard Dawkins,cea mai buna carte God delusion,(”Himera credintei in dumnezeu”).In carte se demonstreaza foarte relevant ca D-zeu e o iluzie,e imaginar.Lucrul criticat este religia,lumea ar fi fost foarte buna fara ea…pentru cei interesati merita citita.pentru o persoana care stie cum sta treaba cu biserica si religia e usor sa isi dea seama ca totul e o mare prostie.Cum scria in cartea pe care am recomandat-o:din Antichitate pana acum se tot scade numarul zeilor,acum am ramas la 1,in curands se ajunge la numarul real:0!

  42. MihaiNo Gravatar said:

    Atomii de Hidrogen se combinau si formau Heliul … apoi in alte cataclisme cosmice au aparut, printre altele, Carbonul, Oxigenul si … iata combinatia lor, ADN-ul primitiv = primele vietati: virusurile, bacteriile; unicelularele … apoi celulele care s-au asociat au supravietuit mai bine …
    “Unde-s multi puterea creste” … a dus la formarea plantelor si animalelor; pluricelularele … interesele adunaturii de celule (organismului), in raport cu ceilalti membrii in timp au format societatea umana (educatia, asa numitele sentimente, umanizarea …) si in viitor vom forma un “organism” ale carui celule suntem noi oamenii …

    Deci sufletul este sinonim cu viata (interactiunea intre celulele corpului nostru, formate si ghidate de moleculele de ADN (Carbon, Hidrogen, Oxigen …) adica asa numita materie nevie, reziduurile stralucirii stelelor.

    Deci moartea nu este altceva decat incheierea functionalitatii materiei nevii din care suntem formati.

    Dar sa nu uitam ca si oamenii vor fi capabili sa-si memoreze “functionalitatea”, sufletul (informatia stocata in creier si modul ei de folosire/accesare specific fiecarei persoane) asa incat viata dupa moartea trupului va fi posibila chiar cu tehnologia noastra intr-un viitor apropiat … ce sa mai vorbim de capacitatea unei civilizatii infinit mai evoluata decat a noastra (care a aparut cu mult timp inaintea vietii pe Terra) sa ne ofere asa numita “viata vesnica” prevestita de Isus …

    Concluzia: Zeii din religie pot fi extraterestrii mult mai evoluati care “ne-au vizitat” …

  43. iuliuxNo Gravatar said:

    Asta [concluzia] e clar!
    Nu ma simt instare sa contest inteligenta primelor popare civilizate disparute (Azteci etc.), dar daca nu inteligenta sau tehnologia sunt cele care le lipseau pentru a construi diverse chestii ciudate precum aerodromul de la Nasca sau chiar piramidele, atunci cel putin scopul si motivatia le lipseau. Deci clar ceva din ceruri a venit.

    Si se presupune ca acel ceva sau un alt ceva asemanator ar fi facut si trecerea de la maimuta (care vedem ca de atatia ani tot nu mai evolueaza in om de una singura de nicio culoare) la om…

    Pe de alta parte, pe Marte vedem acum urme de foste rauri, ba chiar gasim urme de apa. Pe noi deocamdata cam la atat ne duce capul: forme de viata bazata pe apa. Si totusi de ce nu am crede ca Marte a fost odata ca pamantul? Sau ca si pamantul va ajunge la fel ca Marte?
    {sunt in offtopic de 2 paragrafe… cred ca ar fi cazul sa ma opresc}

  44. Religia chiar prosteşte :: Religia oamenilor proşti | Tudor Barbu's Blog said:

    […] ţineţi minte când am afirmat că religia prosteşte? Acum am şi niscaiva “date empirice” care să susţină respectiva ipoteză. Pe […]

  45. PS:No Gravatar said:

    esti prost educat esti afon. si dezmemrat moral.

  46. TudorNo Gravatar said:

    O să încep cu începutul: prost educată este evident…mă-ta. Afon recunosc, chiar nu am voce şi nici ureche muzicală, iar sintagma dezmembrat moral nu o înţeleg în totalitate.

    În rest toate cele bune!

  47. iuliuxNo Gravatar said:

    foarte misto, “PS”, scurt si la obiect :)) ce-atata argumentare… si asa nu ai cu cine =))

    bai ce ma distreaza oamenii astia…

  48. un ipocritNo Gravatar said:

    o lume de ipocriti…
    peste tot pe unde te uiti se striga in gura mare: “”FARA DISCRIMINARI!!!”…femeile se “lupta” deasemenea impotriva discriminarilor… toata lumea e impotriva acestui fenomen… BRAVO!!!! de admirat… mai rar oameni ipocriti ca noi….

    DISCRIMINÁRE, discriminări, s.f. Acţiunea de a discrimina şi rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetăţeni ai unui stat sunt lipsiţi de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.

    Ce religie s-a ales sa se faca in scoli????
    ORTODOXA cumva… hmm… si cu ceilalti ce facem… stiu …stiu… am citit si mai sus e OPTIONAL… dar de ce nu au facut si un optional pentru ISLAMISM… stiu… stiu… pentru un copil din 50 sa faci o ora… asta daca gasesti un profesor… pai, eu is mai prost (si pentru cei ce vor exclama SE VEDE! chiar ma madresc cu asta) de la ce raport intre cei ce impun aceasta politica si cei care sufera de pe urma ei e considerata discriminare… stiu.. stiu… nu sufera… este ORTOdoxa…e cea dreapta e ZA religie… si asta o spune cine?????… hmm… inteleg… mai sunt cei ce zic “ce rau poate sa faca???”… pai eu o iau asa…sa zicem ca-s budist in romania si imi trimit copilul la scoala (copil educat si crescut pana la cei 7 anisori ai lui in spiritul budist). la scoala aude de unul isus pe care unul, usor confundabil cu batman, il ridica in slavi… copilul meu, ca orice copil de varsta lui are multe intrebari, fiind mai derutat decat sor`mea cand a aflat ca mos craciun nu exista… automat ceilalti copii (nu toti) incep glumele… pentru ca asa is copii… apare confuzia si o serie de probleme pentru copil… is curios cum rezolva batman, scoala si societatea noastra nediscriminatorie aceasta problema????… am intalnit 2 solutii: marginalizare sau “acaparare” … =>discriminare…

    de ce nu au bagat optional de istoria religiilor???????? e o materie PREA buna… educativa, nediscriminatorie, frumoasa…

    …dar care ar mai fi farmecul…. nu doar am pretinde ca e OK ci chiar ar fi… pai si noi… ipocritii??

  49. iuliuxNo Gravatar said:

    Ai dreptate si tu, dar s-ar ajunge prea departe daca ar fi ca tine: unul s-ar trezi ca religia lui este satanismul si apuca-te si preda satanismul in scoala.

    In Romania se face religia ortodoxa fiind religia marii majoritati si MAREA PUTERE religioasa din tara. Nu vezi ca nu poate scoate nimeni un cuvant in fata bisericii?

  50. constantinNo Gravatar said:

    MAI CHIBZUITI NU VA DATI CU PAREREA
    http://www.crestinortodox.ro/R.....20804.html

  51. elevNo Gravatar said:

    Nu vrem religie în şcoli

    Când ne vom trezi-n lumină?
    Când uităm eterna vină,
    că din păcat ne-am născut
    şi suntem un chip de lut?

    Dumnezeu ne vrea-n iubire
    nu-n eternă pătimire,
    ca să ducem cruci cu sânge
    pe stafie a tot plânge.

    Elev sărman orbit de cruce,
    salvare nici că-ţi va aduce.
    Te-i închina la-nsângerat,
    de mâna lui Satan eşti luat.

    În Biblie ne-aţi vârât capul,
    ca să ne intre-n minte dracul.
    Credeţi c-o să aveţi noroc?
    La crucea voastră vom da foc!

    Ce va urma de-acum-nainte?
    cum ne-oţi mai mutila la minte?
    Şi după popii de doi bani,
    ne-oţi da şi pastori şi imami?

  52. unomNo Gravatar said:

    Creştinismul originar – cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

    Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

    Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

    Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
    Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

    Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.

    Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?

    unom

  53. farlaNo Gravatar said:

    Balada creştinului sincer

    Fraţi creştini din lumea mare
    dac-aveţi vreo întrebare
    despre Domnu’ nostru Isus
    la răspuns eu sunt dispus.
    Cu Isus am legământ
    că El este cel mai sfânt.
    Toată lumea vreau să ştie
    că trăiesc în bucurie!

    Astă noapte-am venit beat
    şi nevasta m-a certat.
    Uite-aşa m-am enervat
    şi când m-am trântit în pat,
    am oprit-o să mai caşte
    i-am dat câteva la coaste.
    Să ţină minte vroiam,
    că e coastă din Adam.
    Dimineaţa m-am trezit
    cu nevasta am vorbit.
    Mă gândeam să-i cer iertare
    dară nu am fost în stare.
    Că riscam să mă refuze,
    că femeile-s cam zuze.

    Dară Domnul Împărat
    Isus cel nevinovat,
    El nu este supărat.
    I-am spus în gând răspicat
    ce-am făcut când am fost beat,
    şi-aşa Domnul… m-a iertat.
    Ori de câte ori greşesc
    tot la Isus mă gândesc.
    Că El fără ezitare
    mă scoate din supărare.

    Doamne m-am tot întrebat,
    c-aşa fără de păcat,
    cu Hristos în legământ
    mă gândesc că aş fi sfânt.
    Oare cum este chemat
    cel ce nu are păcat?
    Tu mi-ai luat păcatele
    n-am primit pedepsele.

    Îmi ziceam şi eu cumva,
    oare este drept aşa?
    Tu să ierţi la infinit?
    pe cel ce s-a pocăit?
    Că Satana de-ai greşit
    iute că te-a pedepsit.
    Mă întreb de acest gest?
    Satana pare onest.
    Dar cu Domnul meu Iisus
    păcatele-s duse sus,
    unde se acumulează,
    c-aşa Domnul… ne salvează.

    De păcatele le ţine
    un gând în minte îmi vine:
    Nu cumva Domnul Hristos
    este mare păcătos?
    Dacă mai gândesc un pic
    nu mai înţeleg nimic.
    Cine-i sfânt şi cine-i drac?
    Dar mai bine-ar fi să tac.

    Metoda funcţionează,
    asta nu se contestează,
    am ajuns un om de vază.
    Drac sau sfânt ce mai contează?
    Cu Isus am legământ
    că El este cel mai sfânt.
    Toată lumea vreau să ştie
    că trăiesc în bucurie!

  54. glumaNo Gravatar said:

    Moaştele Sf. Ilie Constipatul

    Înc-o mare bucurie,
    o veste minunăţie:
    Dup-o lungă pribegie
    este la Mitropolie
    moaştea sfântului Ilie!
    Cel Ilie Constipatul
    care-a biruit pe dracul.
    Sfântu-aşa i-a rezistat,
    zece zile constipat.
    Sta continu-n rugăciune
    adunând faptele bune.
    Deşi a fost chinuit,
    strădania l-a sfiinţit.
    Ce e-n el e acum sfânt,
    nu poate zace-n mormânt.
    Vestea umblă-n lung şi-n lat
    despre sfântul constipat:
    Moaştele-i sunt la pupat!
    I-o minune! Azi Ilie
    vindecă de diaree.

  55. pepenelNo Gravatar said:

    Creştinul morbid

    E sfârşit de săptămână
    la biserică se-adună
    să se roage sau să caşte
    sau să pupe ceva moaşte
    ortodocşii credincioşi
    crezuţi veşnic păcătoşi
    închinare-şi vor aduce
    către mortul de pe cruce.
    Stând aşa să îi privim
    un nume să le găsim
    când se-nchină la Livid:
    Zici, creştin = morbid.

  56. MihaiNo Gravatar said:

    Va puteti imagina cele doua tabere: Dumnezeu si ingerii, respectiv demonii, ca fiind doua “civilizatii” extraterestre.
    Prima, a investit in oameni asa numitul “suflet” (un fel de memorie permanenta (vesnica) care retine fiecare clipa a vietii de la nastere pana la moarte, pe care “Creatorul” si-o ia inapoi pentru analiza (judecata de apoi) si apoi trierea dupa meritul (faptele/gandirea etc.) fiecaruia, care doreste ca oamenii sa formeze un fel de organizm (intelegerea perfecta intre semeni) pentru evolutia benefica tuturor, iar cea de a doua categorie (civilizatie), cel putin “invidioasa” pe prima, etc. incearca sa corupa oamenii mentinandu-i in prostia instinctelor personale/animalice (egocentrism), opusul educatiei privind buna vietuire in comun, semanandu-le in gandirea/creierul lor (fara sa-si dea seama) lacomie, violenta, prostie, invidie etc.
    Deci hai sa eliminam prostia (educatia insuficienta), ca sa putem fi toti cat mai fericiti. “Prostia e cauza tuturor relelor si neajunsurilor!”

  57. MihaiNo Gravatar said:

    Apropo de memoria permanenta, mentionata in mesajul anterior, am vazut un documentar despre conexiunea intre memoria noastra uzuala (din care informatiile se mai pierd, in functie de starea de sanatate a neuronilor etc.), la nivel molecular, care permite scrierea/inregistrarea tuturor informatiilor de la ochi, simturi etc. intr-o memorie permanenta (separata/diferita), care nu se distruge odata cu pierderea/moartea neuronilor.
    Deci, asa cum mentionam si in mesajul anterior, este foarte posibil ca, la fel cum nu noi am decis sa aparem pe aceasta lume, la fel si dupa ce murim, “altcineva” sa decida ce urmeaza …

  58. sasNo Gravatar said:

    “Cultul moastelor” reprezinta ultima faza de descompunere a crestinismului, decaderea acestuia in magie neagra. Grotescul si sminteala venerarii unor cadavre nu poate avea nimic in comun cu o religie pura, elevata.

  59. cosmaNo Gravatar said:

    Problema moaştelor în România

    De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.

    Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.

    De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).

    Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
    1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
    2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
    3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
    4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
    5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.

    Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.

    Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.

  60. panNo Gravatar said:

    Nu cred ca crestinismul a fost originar demonic insa a ajuns demonic in mainile celor care au pus mana pe el.

  61. David LilianaNo Gravatar said:

    Daca Hristos e o minciuna, inseamna ca si lumea este o minciuna! Dumnezeu a dat fiecarui om libertatea de a alege, si nu-l constrange pe omcu nimic! Iar a spune ca religia e o prostie este o hula la adresa Lui Dumnezeu! Sa va alegeti cu grija cuvintele ca mai o sa raspundeti pentru ele!

  62. iuliuxNo Gravatar said:

    daaaa… asta asteptam: “o sa raspundeti pentru ele!”.
    asta imi place cel mai mult la religie…cum isi tine iubitii enoriasi in frica pentru a fi sigura ca ii controleaza. Partea asta e cea mai interesanta: daca nu crezi in noi o sa te prajeasca niste draci cu coada si coarne in cazane cu smoala cam doua vesnicii si jumatate dupa ce vei muri… asa ca ai face bine sa fii sclavul nostru.

    muriti ma in bezna, si fiti siguri ca o sa dati de lumina pe partea cealalta… proverbul ala “nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard” il stiti?

  63. AuraNo Gravatar said:

    Salut efortul tau de a demasca impostura habotnicilor si sunt alaturi de tine. Un exemplu: “Daca Hristos e o minciuna, inseamna ca si lumea este o minciuna! ” Ce sa mai spui????
    Cum ni se poate cere sa credem ad-literam biblia, atat timp cat e plina de contradictii?
    Exemplu: in Matei si Luca exista doua genealogii ale lui Isus. Chestia e ca sunt f.f. diferite! Iar atunci toata biblia e egala cu ZERO BARAT!

  64. codrinNo Gravatar said:

    Problema cu programele scolare este foarte serioasa. In primul rand nu exista un sistem clar si bine informat, pe o durata acceptabila de timp. Fiecare idiot care conduce ministerul, vine cu viziunea lui, fara nici o legatura cu nevoile reale in sistem sau cu ce au facut predecesorii lui. Si nu ar fi asta singura problema. Acum manualele scolare sunt doar o marfa de licitatie,plina cu aberatii-le
    fiecarui neavenit, dar in relatie buna cu ministerul. Urmarea este simpla, la scoala nu se mai invata nimic, nivelul absolventilor de gimnaziu si liceu este tot mai aproape de minim. Mai pe inteles, in fiecare zi creste numarul idiotilor cu diploma.

yourReply